DIALOG AUTENTIC CU SINELE

drumul spre autocunoaștere pornește în

ZILE

DIN 22 OCTOMBRIE 2025

Începe călătoria la finalul căreia ajungi să te cunoști mai bine și să poți răspunde cu ușurință la întrebările

Ce face sens pentru mine?

Ce contează pentru mine?

Ce mă oprește și cum merg mai departe?

Ce mă oprește să îmi ating obiectivele?

Cum am grijă de mine pe acest drum?

Această călătorie are loc în cadrul unui nou program al CCOPA și presupune ca

tu, împreună cu alți participanți să călătoriți împreună,

fiecare descoperindu-se pe sine.

ȘI ESTE 100% GRATUIT!

„Dialogul cu sinele autentic” este un program de coaching de grup destinat studenților de la Universitatea Babeș-Bolyai care se află într-un moment de explorare profesională, înainte de a lua decizii cu sens pentru traiectoria de carieră. 

Programul urmărește să dezvolte abilitățile de autocunoaștere ale participanților, respectiv să conștientizeze caracteristicile personale și de mediu care influențează deciziile de carieră.

Pe parcursul programului, participanții vor avea ocazia de a se întâlni din două în două săptămâni, în grup mic, în cadrul a 5 ședințe de consiliere. 

Ședințele de câte 2 ore fiecare vor avea loc față în față la sediul CCOPA (Complex Hașdeu, Clădirea Restaurantului Studențesc).

Vom parcurge împreună următoarele

MODULE
(fă click pe buline pentru mai multe detalii)

Busola pasiunilor mele

În această întâlnire explorăm ce ne inspiră și ne energizează în munca noastră. Prin reflecții și exerciții, identificăm activitățile și direcțiile profesionale care ne aduc bucurie autentică, vorbim despre acea „busolă” interioară care ne ghidează către parcursul fiecăruia dintre noi și ne ajută să ne găsim motivația.

De ce fac ceea ce fac?

Aici ne întoarcem la valorile noastre, cele care dau sens deciziilor și acțiunilor profesionale. Discutăm despre ce contează cu adevărat pentru noi, despre alegerile făcute din autenticitate versus rigiditate, și despre cum putem construi o carieră în acord cu principiile noastre.

Alegerea drumului potrivit mie

Această sesiune este dedicată procesului de decizie: cum alegem între oportunități, ce factori ne influențează și cum putem lua decizii mai conștiente, aliniate cu sinele. Vom exersa claritatea în gândire, dar și în ascultarea intuiției, pentru a ne orienta în carieră dintr-un loc de echilibru, nu de presiune.

Când teama vorbește în locul meu

În acest spațiu ne dăm voie să privim și fricile care ne blochează. Înțelegem mesajul lor și găsim modalități de a le transforma în curaj și în acțiune. Astfel, putem face pași reali în direcția pe care o dorim.

Spațiul în care mă (re)cunosc

Închidem procesul discutând despre echilibru și grijă față de sine. Reflectăm la cum putem susține performanța profesională fără a ne epuiza, la cum ne ascultăm nevoile și ne acordăm permisiunea de a fi blânzi cu noi înșine.

CALENDAR

MODUL Data și ora

Busola pasiunilor mele

22 octombrie 10:00

De ce fac ceea ce fac?

4 noiembrie 12:00

Alegerea drumului potrivit mie

19 noiembrie 10:00

Când teama vorbește în locul meu

⁠3 decembrie 10:00

Spațiul în care mă (re)cunosc

17 decembrie 10:00

Programul de consiliere este destinat persoanelor care cred că grupul le motivează și le ajută în atingerea obiectivelor, sau pur și simplu le place compania altora.

Optând pentru acest program însă implică suspendarea sau amânarea consilierii individuale de carieră (dacă le urmezi sau te-ai gândit să o faci).

Termen de înregistrare în program: 19 octombrie 2025.