Toamna se numără bobocii, dar tot atunci, studenții, fie ei boboci sau nu, își aleg cursurile pentru anul universitar. Completarea contractului de studii este o provocare. Acesta presupune luarea unor angajamente, chiar dacă nu ne dăm tot timpul seama.
Fiecare contract de studii conține mai multe discipline. În primul rând sunt cele obligatorii, acestea au în vizor acumularea cunoștințelor de bază, specifice domeniului studiat. Dilema apare atunci când trecem la următoarea categorie, cea a disciplinelor opționale.
Care este menirea acestor materii? Disciplinele opționale au ca scop aprofundarea unor direcții particulare de studiu și specializarea studenților. Aceste materii își doresc să ofere posibilitatea studentului de a aprofunda discipline de interes ce nu fac parte din pachetul de cursuri obligatorii.
Unii dintre noi au fost puși în poziția de a-și alege opționale în liceu, iar alții nu. La facultate, însă, fiecare dintre noi are posibilitatea de a alege. Întrebarea este cum putem face o alegere informată?
Ei bine, fiecare materie are o fișă a disciplinei care este disponibilă pe internet. Aceasta oferă informație cu privire la obiectivele disciplinei, la competențele acumulate, dar și la conținutul predat. Tot acolo găsești bibliografia și informații cu privire la evaluare. În urma consultării fișelor disciplinelor, fiecare dintre noi poate alege dacă materia respectivă este sau nu de interes pentru noi, dacă dorim sau nu să parcurgem acele cursuri.
În urma consultării fișei sus-menționate poți hotărî dacă urmarea acestui curs vine la pachet cu acumularea de cunoștințe sau competențe pe care vrei să le acumulezi și pe care vrei să le folosești mai departe în cariera ta.
Vino la Centrul de Carieră, Orientare Profesională și Alumni să discutăm despre alegerea cursurilor opționale și despre impactul pe care acestea îl pot avea asupra carierei tale.