Tiffany Buta

Sunt Tiffany, psiholog, absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Psihologie și a programului masteral de Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică și Psihoterapie, din cadrul UBB.

Sunt, dincolo de toate, și un om căruia îi place să prilejuiască întâlniri (mai) atente ale celorlalți cu ei înșiși. Navigarea traseului profesional presupune de multe ori adevărate exerciții de echilibristică sau de reconfigurare a direcțiilor de carieră care să aducă sens și împlinire personală. Fie că este vorba de consiliere individuală sau de grup ori de workshop-uri și training-uri pentru beneficiarii CCOPA, activitatea mea se bazează pe identificarea și angrenarea punctelor forte ale fiecăruia în propriul proces de construcție activă a parcursului academic și profesional. Practica mea zilnică este infuzată constant de invitația la (re)descoperirea valorilor și implicarea lor în acțiuni de carieră, precum și de o atitudine blândă în momentele de schimbare dorite.

***

Dacă dorești să te programezi la o sesiune de consiliere și orientare în carieră, te rugăm să completezi formularul alăturat.

Formular – Programare consiliere profesională