ÎMI PARE BINE SĂ MĂ CUNOSC!

drumul spre autocunoaștere pentru STUDENȚIi DE LA litere

pornește în

ZILE

DIN 27 MARTIE 2024

începe

călătoria la finalul căreia ajungi să te cunoști mai bine și să poți răspunde cu ușurință la întrebările

Ce e important pentru mine?

Ce abilități am?

Ce activități prefer?

Ce mă oprește să îmi ating obiectivele?

Pe ce/cine mă pot baza pe drumul spre obiectivul meu?

Această călătorie are loc în cadrul unui nou program al CCOPA și presupune ca

tu, împreună cu alți participanți să călătoriți împreună,

fiecare descoperindu-se pe sine.

ȘI ESTE 100% GRATUIT!

„Îmi pare bine să mă cunosc” este un program de coaching de grup destinat studenților de la Facultatea de Litere care se află într-un moment de explorare profesională înainte de a lua decizii cu sens pentru traiectoria de carieră.

Programul urmărește să dezvolte abilitățile de autocunoaștere ale participanților, respectiv șă conștientizeze caracteristicile personale și de mediu care influențează deciziile de carieră.

Pe parcursul programului, participanții vor avea ocazia de a se întâlni din două în două săptămâni, în grup mic, în cadrul a 5 ședințe de consiliere. 

Ședințele de câte 2 ore fiecare vor avea loc față în față la sediul CCOPA (Complex Hașdeu, Clădirea Restaurantului Studențesc).

Vom parcurge împreună următoarele

MODULE
(fă click pe buline pentru mai multe detalii)

Frăția scopurilor

Știi vorba ”If you know your WHY, you can do anything”? Vei descoperi ce te motivează să pornești în această călătorie, dar și ce își doresc partenerii tăi de călătorie

Către mine, cu dragoste

Vei învăța cum să ai compasiune față de tine atunci când te confrunți cu provocări și situații noi 

Sabotorii

Orice erou are pe cineva care ii pune piedici. Vei descoperi cine sunt sabotorii tai si cum ii poti gestiona 

Ceea ce contează mai mult

Valorile sunt busola care ne ghidează deciziile, inclusiv pe cele legate de carieră. Îți vei putea răspunde la întrebarea ”ce m-a făcut să iau această decizie?” 

Plăceri nevinovate

Vei afla ce activități îți plac și te încarcă cu energie, dar și ce abilități și competențe ai pentru a le realiza. 

Cine sunt, de obicei

Îți vei identifica trăsăturile de personalitate și influența lor asupra alegerilor de carieră 

Ajutorul neașteptat și întoarcerea

Odată ajuns la o bună cunoaștere a resurselor tale personale, te vei uita în jurul tău pentru a vedea ce resurse ai în mediu care te pot ajuta în carieră.  

Apoi, după această lungă călătorie, te vei așeza pentru a-ți aduna gândurile și a decide ce iei cu tine în următorul capitol al vieții profesionale. 

CALENDAR

MODUL GRUPUL A
(de la ora 14)
GRUPUL B
(de la ora 10)

Frăția scopurilor
Către mine, cu dragoste

27 martie

28 martie

Sabotorii

10 aprilie

11 aprilie

Ceea ce contează mai mult
Plăceri nevinovate

24 aprilie

25 aprilie

Cine sunt, de obicei

15 mai

16 mai

Ajutorul neașteptat și întoarcerea

22 mai

30 mai

Programul de consiliere este destinat persoanelor care cred că grupul le motivează și le ajută în atingerea obiectivelor, sau pur și simplu le place compania altora.

Optând pentru acest program însă implică suspendarea sau amânarea consilierii individuale de carieră (dacă le urmezi sau te-ai gândit să o faci).

Termen de înregistrare în program: 21 martie 2024.